DISTRIBUIȚI

Etapa a şaptea din Serie A începe cum nu se poate mai frumos. Sâmbătă, de la ora 16:00, pe Stadio Olimpico se joacă Derby della Capitale, între AS Roma şi Lazio. “I Giallorossi” sunt gazde şi vin în faţa marii rivale după o victorie categorică, în timp ce echipa lui Simone Inzaghi a obţinut al patrulea succes consecutiv.

ROMA A PUS CAPĂT UNEI SERII NEGATIVE
“Squadra” lui Eusebio Di Francesco a întrerupt seria de rezultate slabe, la mijlocul săptămânii. Frosinone, rămasă singura echipa fără gol marcat în Serie A, a fost victima perfectă pentru capitolini, învingători cu 4-0, într-o partidă în care au strălucit turcul Cengiz Under, autorul unui gol şi al unei pase decisive, şi argentinianul Javier Pastore, care a înscris splendid cu călcâiul.

Pentru antrenorul giallorossilor, meciul de la mijlocul acestei săptămâni poate fi restartulaşteptat, după cinci jocuri la rând fără victorie în toate competiţiile. “Înaintea partidei am vorbit cu băieţii şi le-am spus că pentru noi e ca şi cum reîncepe campionatul. Nu am făcut nimic încă, dar era important să luăm cele 3 puncte şi să ne regăsim încredere. Pentru mine, e un nou început”, a declarat Di Francesco.

LAZIO, PATRU VICTORII CONSECUTIVE ÎN SERIE A
După ce a pierdut în primele două etape, Lazio nu mai face paşi greşiţi. Victoria de la Udine, scor 2-1, deşi obţinută cu emoţii, a fost a patra la rând în campionat. Tocmai bine pentru a întări moralul biancocelestilor înainte de derby, pe care l-au câştigat o singură dată în ultimele 11 meciuri, în Serie A.

“Venim după o serie de victorii, dar Roma e o echipă foarte puternică, iar aceste meciuri au propria istorie. Trebuie să ne recuperăm cât mai repede”, a avertizat antrenorul lazialilor, Simone Inzaghi.

CIFRELE MECIULUI
* Roma este neînvinsă în ultimele meciuri jucate acasă în Serie A. * În cinci din ultimele şase partide cu Lazio considerate pe teren propriu, Roma a marcat cel puţin două goluri. * Din sezonul 1994/95, derby-ul Romei este meciul cu cele mai multe cartonaşe roşii din Serie A – 33. Ultimul eliminat a fost chiar Ştefan Radu, în aprilie acest an. * Roma conduce la “directe”, dar Lazio are avantaj în derby-urile din Serie A disputate sâmbăta: a câştigat de trei ori şi a obţinut o remiză în şase meciuri.

Pronostic : 1X și peste 1,5 goluri – cotă 1,55

DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns