DISTRIBUIȚI

Cel mai interesant joc al rundei a 13-a din Liga 1 este programat vineri, 26 octombrie, de la ora 21:00. Se confruntă ocupanta poziției a treia, Astra (20 de puncte) și Universitatea (loc 5, 19 puncte). Se întâlnesc două dintre echipele cele mai performante în ultimii ani în Liga 1. Astra a cucerit titlul în 2016, iar Universitatea este deținătoarea la zi a Cupei României.

MULȚESCU, DIN NOU FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU OLTENII
Antrenorul gazdelor, Gigi Mulțescu, a activat timp de un an la olteni, în sezonul 2016-17, ajungând în cupele europene cu ”alb-albaștrii”. Bilanțul său la cârma craiovenilor este unul pozitiv: 62 de puncte în 42 de meciuri. Cu toate acestea, versatul tehnician nu a mai fost ținut pe banca oltenilor, fapt nedigerat de acesta, el răzbunându-se pe Universitatea în ultimul meci direct dintre cele două echipe: 1-0 pentru Astra, pe 23 aprilie, printr-un gol marcat de Seto Takayuki.

Devis Mangia este cel care, în vara lui 2017, i-a urmat lui Mulțescu la cârma trupei din Bănie.

PALMARES SUPERIOR PENTRU GIURGIUVENI
În etapa trecută, Universitatea a învins pentru prima oară pe FCSB (2-1) din 2002 încoace, chiar în ziua în care a plecat dintre noi legendarul Ilie Balaci.

Craiovenii vor să-și îmbunătățească palmaresul și contra celor de la Astra. Din 2014, de când a revenit în elită, trupa olteană nu a câștigat decât de două ori contra Astrei, în 12 meciuri directe. În rest, giurgiuvenii s-au impus de șase ori și s-au bifat patru remize.

APĂRARE EXACTĂ CONTRA ATAC FURIBUND
Astra a primit doar opt goluri, având, alături de liderul CFR, cea mai bună defensivă a elitei. Dincolo, Universitatea lui Devis Mangia se laudă cu 20 de goluri, atacul ”alb-albaștrilor” fiind al doilea ca eficacitate, după FCSB (25).

”Este o echipă bună pe faza de apărare”, a spus Mangia despre Astra, italianul comentând și faptul că Mulțescu știe bine jucătorii craioveni: ”Și fotbaliștii de la Craiova îl știu foarte bine pe antrenorul Astrei!”

MULȚI JUCĂTORI, LA LIMITA SUSPENDĂRII
La craioveni, revine Cicâldău, suspendat în meciul cu FCSB (2-1). Influentul Bancu este la limita suspendării, având trei avertismente.

Dincolo, Astra are o listă consistentă de incertitudini: Iliev, Radunovic, Mrzljak sau Balaure. Cei mai importanți atacanți, Alibec și Llulaku, au câte trei ”galbene”, urmând să fie suspendați pentru duelul cu FCSB în caz de recidivă disciplinară.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
* Astra este pe locul 9 în clasamentul meciurilor de acasă, cu doar nouă puncte! * Universitatea este campioana penalty-urilor. A beneficiat de nouă lovituri de pedeapsă, trei dintre ele fiind ratate! * O singură victorie are Universitatea în vizitele la Giurgiu: 2-1 în 20 noiembrie 2016. Elevii lui Mangia au scos doar șapte puncte în cele cinci deplasări din actualul sezon. * Mitriță (opt goluri) și Koljic (șase goluri) sunt principalele argumente ofensive ale lui Mangia.

Pronostic : ambele marchează – cotă 1,91

Lasă un răspuns