DISTRIBUIȚI

CFR Cluj și Concordia Chiajna se întâlnesc pe 4 august, de la ora 21:00, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii I. Campioana „en-titre” ocupă locul al 8-lea în clasamentul primei ligi, cu 2 puncte după 2 etape, iar Concordia Chiajna este pe locul al 11-lea, cu un singur punct.

CFR Cluj a jucat slab în meciul disputat pe stadionul „Ion Comșa” din Călărași, unde a terminat la egalitate, scor 0-0, cu nou promovata Dunărea, în etapa a 2-a a Ligii 1 Betano. Campioana României l-a avut pe banca tehnică pe antrenorul portughez António Conceição, după ce Edward Iordănescu a fost demis, însă nu a reuşit să înscrie şi să câştige, deşi a întâlnit o echipă care juca în urmă cu un an în Liga 2…

Miercuri seară, CFR Cluj a jucat în manșa a doua a turului preliminar al Ligii Campionilor cu Malmö FF, însă nu a reușit să se califice mai departe, după ce a terminat la egalitate, scor 1-1. „Feroviarii” au jucat mult mai bine în Suedia decât în meciul tur din Gruia și chiar dacă au deschis scorul în minutul 36 prin Damjan Đoković, nu au mai avut forța de a marca şi golul calificării. Pentru scandinavi a marcat Ingvi Traustason, în minutul 55. Clujenii mai au o șansă în Europa League, unde speră să se califice în grupe. Echipa folosită de António Conceição la Malmö a fost: Arlauskis – Cr. Manea, Paulo Vinicius, A. Mureşan, Camora – Hoban (64 De Luca) – C. Deac (43 Mailat) Đoković 58 Bordeianu), Culio, Omrani – Ţucudean. Juan Emmanuel Culio a fost eliminat în minutul 76.

După două etape disputate în Liga 1 Betano, „alb-vișinii” se află pe locul 8 în clasament, cu 2 puncte. Bilanțul campioanei a fost extrem de modest, 1-1 cu FC Botoșani (acasă) și 0-0 cu Dunărea Călărași (deplasare). Va urma o partidă pe teren propriu cu Concordia Chiajna, în care ardelenii un obiectiv clar, să câștige cele 3 puncte. Antrenorul António Conceição nu-l va putea folosi pe mijlocașul dreapta Ciprian Deac, care s-a accidentat grav în meciul cu Malmö FF. „Are o entorsă de genunchi. El a fost operat la celălalt genunchi. Mâine îi vom face un RMN şi vom vedea. La cald nu putem şti. Să sperăm că nu va fi ceva grav„, a declarat preşedintele Iuliu Mureşan.

Concordia Chiajna a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Viitorul, în ultimul meci din etapa a 2-a a Ligii 1 Betano. Partida a fost dominată categoric de constănţeni, însă cei care au deschis scorul au fost ilfovenii, prin fundaşul central Andrei Marc (32), cu un şut superb la vinclu, însă golul a fost precedat de un fault în atac, care nu a fost sancţionat de arbitrul George Rădulescu. FC Viitorul a egalat târziu, prin atacantul francez Lyes Houri (89), care a fost introdus pe teren de Gheorghe Hagi în minutul 71. Oaspeţii au ratat numeroase ocazii de gol, prin Virgil Ghiţă (24), Mihai Voduţ (38, 44), Alexandru Stoica (58, 60) şi Srdjan Luchin (65, bară).

După două etape disputate, echipa antrenată de Ionuț Badea se află pe locul 12 în clasament, având un singur punct. „Vulturii” au avut foarte mult ghinion în acest debut de sezon, pentru că au pierdut la Mediaș cu Gaz Metan minutul 90+3, iar în meciul de acasă cu FC Viitorul, au fost egalați în minutul 89. Cu puțină șansă, Concordia Chiajna ar fi avut 4 puncte în clasament, nu unul…

Va urma un meci foarte greu cu CFR Cluj, echipă în fața căreia „alb-verzii” au 6 înfrângeri consecutive în Liga 1 Betano la Chiajna sau Cluj. Până acum, ilfovenii au jucat 8 meciuri în Gruia, unde au avut o victorie, 3 egaluri și 4 înfrângeri. Trebuie însă de notat faptul că echipa din Chiajna are 3 înfrângeri consecutive pe terenul CFR-ului, și că nu a înscris niciun gol în ultimele 4 partide susținute în Gruia. Oaspeţii nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu CFR Cluj. Lotul a fost întărit şi cu portarul Alexandru Greab, fost la Gaz Metan Mediaş, care a semnat un contract pe o perioadă de 3 ani cu gruparea ilfoveană.

Pronostic : victorie CFR Cluj – cota 1,47

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAstra Giurgiu vs. Sepsi Sf. Gheorghe (04.08.2018)
Articolul următorKawasaki Frontale vs. Yokohama F. Marinos (05.08.2018)
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns