DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 17 noiembrie, ora 11:00, în etapa a 17-a a Ligii 2 se întâlnesc două echipe în ale căror meciuri se marchează destul de multe goluri. Golaverajul celor două trupe este elocvent în acest sens. Gazdele au cea mai slabă apărare din eșalonul secund, cu un golaveraj de 14-49, fiind ”lanterna roșie” a Ligii 2, cu numai cinci puncte, iar oaspeții de sâmbătă sunt pe locul 11, cu 21 de puncte, cu golaveraj 26-25.

AMFITRIONII, FĂRĂ VICTORIE DIN LUNA MAI
Dacia-Unirea nu a mai câștigat în eșalonul secund din 26 mai, când a învins cu 5-1 la Arad, pe UTA, iar acasă nu a mai reușit un triumf din 20 aprilie, 5-2 cu Academica Clinceni.

Ultimele meciuri au confirmat declinul total al echipei pregătite de Florentin Petre: 11 goluri au încasat dunărenii în ultimele trei partide.

Un alt fapt relevant este că în ultimele cinci jocuri în care a fost implicată Dacia-Unirea s-a marcat de fiecare dată minim patru goluri.

Brăilenii par a fi resemnați cu privire la perspectivele clubului, fapt relevat de declarațiile recente ale vicepreședintelui Vasile Popa: „Ar trebui să luăm lucrurile aşa cum sunt. Fotbalul se joacă şi în Liga a 3-a. Nu suntem nici prima, nici ultima echipă care se îndreaptă spre retrogradare. În istoria clubului au mai fost retrogradări, iar cel mai important este să ducem competiţia până la capăt. Este o dovadă de respect faţă de competiţie”.

FOSTA JUVENTUS, MECIUL ȘI GOLUL
Șocul retrogradării din Liga 1 se resimte la fosta Juventus București, dar elevii lui Marius Baciu compensează situația prin faptiul că sunt o formație ce acum practică un joc deschis. Daco-Getica a marcat cel puțin un gol în ultimele 15 meciuri oficiale!

De-altfel, trupa din Colentina dă golgeterul la zi al seriei, Ionuț Voicu (13 goluri la activ).

Daco-Getica are și un avantaj statistic, câștigând ultimele trei dueluri directe cu dunărenii.

Pronostic : victorie Daco-Getica – cotă 1.40

Lasă un răspuns