DISTRIBUIȚI

Marți seară, runda „16”-imilor din Cupa României se încheie de la ora 21:30 cu duelul Dinamo – Dacia Unirea Brăila, care va avea loc pe stadionul Oțelul, din Galați.

Prim-divizionara tocmai l-a demis din funcția de antrenor pe Florin Bratu și este în degringoladă, în timp ce Brăila este ultimaclasată în liga a doua.

FLORENTIN PETRE CONTRA ECHIPEI VIEȚII SALE
Va fi un meci special pentru antrenorul oaspeților, Florentin Petre, care a făcut carieră timp de 12 ani la Dinamo! Fost mijlocaș lateral și internațional al României, Florentin Petre are 259 de meciuri disputate în tricoul alb-roșu din 1994 până în 2004 și a cucerit 8 trofee alături de „câinii” pentru care și-a mărturisit întotdeauna dragostea.

De această dată, însă, profesionalismul primează: „E un meci deosebit pentru mine, dar mă gândesc la calificare, fiindcă putem înscrie împotriva lui Dinamo”, a declarat tehnicianul în vârstă de 42 de ani.

La Dinamo apele sunt tulburi după îndepărtarea lui Bratu, care pierduse 4 din ultimele sale 5 meciuri de campionat: 1-3 cu CFR Cluj, 0-3 la Craiova, 1-2 cu Astra și 0-1 vinerea trecută, cu Poli Iași. Dinamo e doar pe locul 10 în Liga 1, departe de ambițiile de play-off ale șefilor și fanilor.

BRĂILENII, MEREU IMPLICAȚI ÎN MECIURI SPECTACULOASE
Bucureștenii vor improviza până la ora partidei cu Brăila, iar cele mai mari șanse de a conduce echipa de pe banca tehnică le au secunzii și preparatorii fizici actuali! Iulian Mihăescu, Liviu Rusu și Silviu Ion sunt cei care vor ghida jucătorii în partida de la Galați, dacă Dinamo nu numește un antrenor principal până marți seară.

Dacia Unirea Brăila este mereu implicată în meciuri spectaculoase în liga a doua și a primit 13 goluri în ultimele 5 meciuri oficiale(4 în campionat, unul în Cupă): 0-3 cu Sportul Snagov, 2-2 la Balotești, 2-2 cu Axiopolis, 0-4 cu Pandurii și 2-2 cu Metaloglobus. Cu 6 stranieri în lotul actual, Brăila nu a mai câștigat de 10 meciuri în liga a doua și e o candidată serioasă la retrogradare.

Pronostic : peste 3,5 goluri – cotă 1,85

Lasă un răspuns