DISTRIBUIȚI

Altădată un derby de prima ligă, meciul FC Argeș – U Cluj, de pe arena „Nicolae Dobrin” din Pitești, din etapa a 7-a a Ligii secunde, opune echipa de pe locul 8 și echipa de pe locul 7, ambele cu același număr de puncte, 12.

Clujenii au pierdut o singură dată în ultimele cinci meciuri și au patru victorii la rând. Argeșenii au evoluții mai oscilante: două victorii, două remize și o înfrângere, în Cupă, cu Slatina.

ARGEȘENII AU POTENȚIAL DE A ÎNCHEIA PE PODIUM
Suporterii celor două echipe le consideră pe adversarele de luni ca fiind continuatoarele morale ale cluburilor istorice FC Argeș și Universitatea Cluj. Totuși, actualele structuri sportive nu s-au întâlnit în Liga 2.

Anul trecut, piteștenii antrenați de Emil Săndoi au încheiat stagiunea pe locul 4, având șanse pe final de a prinde locul de baraj, din punct de vedere sportiv.

Am folosit această formulare deoarece ”alb-violeții” nu aveau drept de promovare, din cauza modalității de organizare a clubului. Nici acum nu par lucrurile foarte clare în acest sens, cert este însă că argeșenii sunt o trupă cu potențial de a se lupta pentru podium.

ELEVII LUI SĂNDOI, ELIMINAȚI DE O ECHIPĂ DE LIGA A 3-A DIN CUPĂ
Traseul din campionat este mai mult decât acceptabil: trei victorii, trei egaluri, dar ”feng-shui”-ul a fost stricat de eliminarea din Cupa României, 0-2 cu CSM Slatina (Liga a 3-a).

Tehnicianul Emil Săndoi a explicat eșecul: „Pentru meciul din Cupă am hotărât să menajez mai mulţi jucători. Veneam după un meci greu şi o deplasare obositoare, mă refer la partida de la Timişoara. Regret că fotbaliştii pe care am mizat în partida cu CSM Slatina nu au avut o evoluţie bună. Am comis greşeli individuale. Acum trebuie să ne axăm pe campionat. Toţi suntem vinovaţi pentru această eliminare din Cupă. Trebuie să facem uitat cât mai repede acest meci şi să ne concentrăm pentru partida cu clujenii”.

Jucător de urmărit: atacantul Vasile Buhăescu, ajuns la cota 4 în clasamentul golgheterilor, ultimele două reușite venind duminica trecută, în victoria cu 3-2 de pe terenul celor de la ASU Politehnica.

ULTIMELE PATRU MECIURI OFICIALE CÂȘTIGATE
Nu există alt gând al ”șepcilor roșii” decât promovarea în prima ligă, la 100 de ani de la înființarea clubului istoric Universitatea Cluj.

Deși mulți se așteptau ca ardelenii să defileze în campionat, elevii lui Adrian Falub au pierdut în cele două deplasări ale sezonului, 1-2 la Chindia Târgoviște și 0-1 la ASU Politehnica Timișoara.

Clujenii s-au mai redresat câștigând ultimele patru partide oficiale (dintre care două în Cupă).

Și la ”U” avem un atacant prolific pe care se poate miza: venit de la Viitorul Constanța, Cristian Gavra a ajuns deja la cinci goluristagionale.

Pronostic : sub 2,5 goluri  – cotă 1,84

Lasă un răspuns