DISTRIBUIȚI

Multe supoziții s-au făcut în ultimii ani pe tema incapacității botoșenenilor de a câștiga contra celor de la FCSB. În total, de când moldovenii au intrat în elită, cele două trupe s-au întâlnit de 12 ori în Liga 1, plus Cupa Ligii, iar FC Botoșani nu a reușit să obțină vreun triumf. Au fost două remize, plus zece victorii în contul bucureștenilor. Și, pentru ca acest complex să fie și mai clar, ”roș-albaștrii” s-au impus în toate vizitele la Botoșani, acolo unde au gazdele au marcat o singură dată în poarta FCSB, într-un 1-2 din 22 septembrie 2013!

Fanii botoșeneni speră că acest blestem se va rupe duminică, 16 decembrie, de la ora 20:00, în etapa a 20-a din Liga 1. Înaintea acestei runde, Botoșaniul este pe locul 9, cu 23 de puncte, cu vise la ”play-off”, iar vicecampioana la zi este pe locul 2, cu 37 de puncte.

”NU ASCUND CĂ SUNT DINAMOVIST”

Un 1-0 scos eroic în ultima rundă la Sepsi OSK le-a ridicat moralul elevilor lui Liviu Ciobotariu. Acesta din urmă a admis că jocul cu FCSB va avea o semnificație specială pentru el: ”Toată lumea știe, nu pot să ascund că simpatizez cu Dinamo. Acum sunt la Botoșani, îmi doresc atât eu, cât și jucătorii, să câștigăm, în primul rând pentru punctele puse în joc, apoi pentru că nu am reușit să ne impunem niciodată contra lor”,a declarat tehnicianul.

Cu o apărare extrem de permeabilă, 27 de goluri primite în 19 meciuri, Botoșaniul a câștigat totuși un portar. Victoria de la Sepsi i se datorează în primul rând portarului austriac Freisl, autor al câtorva parade de excepție la Sfântu Gheorghe.

Golofca își va reîntâlni echipa la care nu a reușit să se acomodeze, după un transfer foarte mediatizat: ”Trebuie să demonstrăm acasă că putem să câștigăm contra Stelei”.

La oaspeți, evoluează doi foști componenți ai moldovenilor, Mihai Roman I și Moruțan.

CARTEA NR. 1: ATACUL

FCSB rămâne cea mai eficace formație a Ligii 1, cu 37 de reușite. În ultimele patru meciuri, bucureștenii au reușit să marcheze de fiecare dată câte două goluri. Forța ofensivă manifestată de FCSB este relevată și de faptul că elevii lui Nicolae Dică au înscris minim un gol în fiecare din ultimele nouă deplasări oficiale.

Nedelcu este suspendat pentru cumul de avertismente, astfel că antrenorul stelist trebuie să facă iar improvizații în zona mediană.

DEFENSIVĂ PROBLEMATICĂ ”AFARĂ”: VOR FI MULTE GOLURI?

În tur, a fost un surprinzător 2-2 în jocul disputat la Voluntari, după ce bucureștenii conduceau cu 2-0 la pauză.

Un lucru preocupant pentru Dică este bilanțul deplasărilor, acolo unde, în nouă jocuri, FCSB nu a scos decât 14 puncte. De-altfel, în ultimele șase jocuri externe în toate competițiile, echipa bucureșteană a primit în total 11 goluri.

În ultima vizită la Botoșani, în stagiunea trecută, FCSB a câștigat clar, cu 3-0.

Pronostic : X2 si peste 1,5 goluri – cotă 1,59

Lasă un răspuns