DISTRIBUIȚI

Campioana en-titre CFR Cluj joacă pe terenul lui Gaz Metan Mediaș, în optimile de finală ale Cupei României, miercuri, de la ora 21:45. CFR are cea mai bună defensivă din campionat și nu concepe pași greșiți la Mediaș, pentru că și-a propus cucerirea dublei în acest sezon.

Gaz Metan are un sezon surprinzător de bun sub comanda antrenorului Mihai Teja, iar etapa trecută, a 13-a din Liga 1, ardelenii au remizat în deplasarea de la Dunărea Călărași (0-0). Cu un singur eșec în ultimele 5 meciuri oficiale, cei de la Gaz Metan sunt pe locul 5 în Liga 1 (golaveraj 15-17), în timp ce campioana CFR Cluj conduce clasamentul, cu 26 de puncte (16-0). Gaz Metan se află la 5 puncte în spate, într-un sezon extrem de echilibrat la vârf, unde lupta pentru play-off e mai deschisă ca niciodată.

NU SUNT PROBLEME DE LOT ÎN CELE DOUĂ TABERE
Runda precedentă, CFR s-a impus pe terenul lui Sepsi cu 2-1, grație unui gol marcat în prelungiri de Ciprian Deac, dintr-un penalty controversat. Antrenorul Toni Conceicao a redresat însă corabia la Cluj, după un start modest de sezon, iar conducerea clubului va premia jucătorii pentru o calificare în sferturile de finală ale Cupei României. Nu sunt probleme de lot semnificative în cele două tabere.

Ambele formații vor folosi echipe ideale la start, iar CFR Cluj va fi periculoasă prin Omrani, Țucudean, Culio și Deac. De la Gaz Metan îi remarcăm pe atacanții portughezi Forte și Yazalde, care au înscris împreună 5 goluri în primele 13 etape de campionat. E de așteptat să vedem, însă, o tactică precaută a gazdelor.

DOUĂ REMIZE ALBE CONSECUTIVE ÎN MECIURILE DIRECTE
CFR Cluj n-a mai pierdut de 11 dueluri directe contra lui Gaz Metan Mediaș, dar ultimele două partide de campionat s-au încheiat cu remize albe, 0-0. Ultimul duel a avut loc în august 2018, când Gaz Metan a rezistat fără gol primit la Mediaș, iar clujenii au avut un singur șut pe poartă, deși au jucat în superioritate numerică în ultimele 20 de minute!

Pronostic : X2 & peste 1,5 goluri – cotă 2,12

DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns