DISTRIBUIȚI

Luni, de la 21:45, Islanda primește vizita Elveției în grupa a 4-a din Liga Națiunilor, după ce nordicii au pierdut meciul din deplasare cu 0-6 (goluri Zuber, Zakaria, Shaqiri, Seferovic, Ajeti și Mehmedi). Elveția are în față un adversar ieșit din formă, departe de prestațiile entuziasmante din ultimii ani.

DUPĂ 0-6 CU ELVEȚIA, ISLANDEZII AU FOST LA UN PAS SĂ BATĂ FRANȚA
În bunul stil islandez, chiar și pe fondul unor evoluții dezastruoase, nordicii au fost la un pas să bată campioana mondială, săptămâna trecută! În amicalul de la Guingamp, Islanda a condus Franța cu 2-0, cu golurile lui Bjarnasson (’30) și Arnason (’58).

Dar meciul s-a încheiat cu sentimentul unui eșec, pentru ca francezii au egalat prin reușitele târzii semnate de Eyjolfsson (’87 – autogol) și Mbappe (’90 – penalty). Nimeni nu se aștepta la o replică solidă a Islandei, care este fără victorie de nu mai puțin de 11 meciuri.

„NIMENI NU NE MAI SUBESTIMEAZĂ!”
Anul 2018 a început cu două amicale obscure, ambele disputate în luna ianuarie contra naționalei modeste a Indoneziei. În Asia a fost 6-0 și 4-1 pentru Islanda, care se pregătea la acea vreme pentru Cupa Mondială.

De atunci, însă, au urmat doar eșecuri și trei remize chinuite, cu o eliminare în faza grupelor la CM. Spiritul războinic și disciplina tactică a Islandei nu au mai adus rezultatele scontate, iar jurnalistul Vidir Sigurdsson a explicat picajul ‘vikingilor’.

„Avem un fond de jucători limitat, iar majoritatea evoluează în liga internă, unde nivelul competițional nu e la fel de intens precum cel de pe scena internațională. În anii trecuți, fotbaliștii găseau resursele fizice pentru a reuși un sprint sau o centrare în plus. Astăzi, acele resurse au scăzut, pentru că uzura e fantastică. Islanda a folosit, în linii mari, cam aceiași jucători în ultimii 3-4 ani. Am luptat în preliminarii și la turneele finale, iar adversarii au ajuns să știe cum să ne anihileze puținele arme avute la dispoziție. Mai mult, nimeni nu ne mai subestimează astăzi! Atunci când jucători de zeci de milioane de euro chiar își doresc să te învingă, e greu să reziști la un nivel înalt”, a sintetizat ziaristul cu 27 de ani de experiență.

ELVEȚIA, BILANȚ PERFECT CU ISLANDA
Cifrele îi dau dreptate lui Sigurdsson, pentru că Islanda este fără gol marcat în primele două meciuri din Liga Națiunilor și are o medie a posesiei de doar 36,4%. Mai mult, islandezii reușesc doar 3-4 șuturi la poartă pe meci și o medie de 3 driblinguri în fiecare joc.

Cu astfel de statistici, e greu de crezut că Elveția va putea fi doborâtă, mai ales că elevii lui Vladimir Petkovic au arătat un fotbal bun în meciurile cu Belgia (1-2) și Anglia (0-1).

Exceptând aceste două eșecuri recente, naționala din Țara Cantoanelor are doar alte două înfrângeri în precedentele 27 de partide! Totodată, elvețienii au 6 victorii și o remiză în 7 dueluri cu Islanda, reușind să câștige pe terenul nordicilor în fiecare dispută de până acum: 2-0 (2012), 2-0 (1995), 2-1 (1979).

Pronostic : ambele marchează – cotă 1,80

Lasă un răspuns