DISTRIBUIȚI

Leganes nu a reușit să producă surpriza în Cupa Regelui, pe Bernabeu, miercuri, fiind învinsă cu 3-0 de „galactici”. „Castraveții” au ajuns la cinci meciuri fără victorie în toate competițiile și acum vor da piept cu „lanterna roșie” care a reușit etapa trecută prima sa victorie după 19 meciuri fără succes în toate competițiile, 2-1 cu Betis! Totuși, Huesca rămâne ultima clasată, cu doar 11 puncte, și principala favorită la retrogradare.

HUESCA, 9 ÎNFRÂNGERI ÎN ULTIMELE 9 DEPLASĂRI

Leganes poate profita de faptul că joacă acest meci pe teren propriu, acolo unde nu a pierdut niciunul din ultimele șapte jocuri oficiale. Cu atât mai mult cu cât aragonezii au nouă înfrângeri consecutive în meciurile jucate „afară”. Madrilenii se apropie amenințător de zona fierbinte a clasamentului și o victorie, previzibilă, le va da o gură în plus de oxigen. Momentan, Leganes e pe locul 16, cu 19 puncte, doar două mai mult decât prima echipă aflată sub linie.

Leganes are o singură victorie în fața lui Huesca, obținută în urmă cu 5 ani, în Segunda B! Cele două formații s-au întâlnit doar de patru ori până acum (Huesca are două victorii, iar un meci s-a încheiat egal), dar acesta va fi primul duel direct disputat în prima ligă!

UN PORTAR CELEBRU ÎN SPANIA, APROAPE DE HUESCA

Formația madrilenă nu-i va putea avea la dispoziție pe Munoz, Michael Santos și Szymanowski, accidentați, și pe Gumbau, suspendat pentru acest meci. Dincolo, Huesca îi are indisponibili pe Luisinho, accidentat, și pe Etxeita, suspendat. Gurler este și el incert.

Huesca este aproape de o lovitură importantă pe piața transferurilor la acest început de an calendaristic. Aragonezii sunt aproape de a-l readuce în fotbalul spaniol pe goalkeeper-ul brazilian Diego Alves (33 de ani), în prezent la Flamengo. Alves a jucat patru sezoane pentru Almeria și alte cinci pentru Valencia, unde și-a câștigat renumele de specialist în apărarea de lovituri de la 11 metri.

Pronostic : victorie Leganes – cotă 2,00

Lasă un răspuns