DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 12 ianuarie, de la ora 18:00, în runda a doua din grupa E a Cupei Asiei, se înfruntă două echipe între care există o mare diferență atât din punct de vedere valoric, cât și al tradiției. După primele jocuri, Arabia Saudită are 3 puncte (golaveraj: 4-0), Qatar tot atâtea (golaveraj 2-0), în timp ce Liban (0-2) și Coreea de Nord (0-4) nu au niciun punct în cont.

SELECȚIONERUL SAUDIT PIZZI VREA GOLURI MULTE

Arabia Saudită este mereu una dintre principalele favorite la cucerirea trofeului continental. De trei ori au fost saudiții campioni asiatici, iar la Campionatul Mondial sunt o prezență constantă. Statutul de echipă puternică în zonă a fost respectat în debutul Asian Cup 2019, elevii lui Juan Antonio Pizzi spulberând cu 4-0 reprezentativa Coreei de Nord.

Patru jucători diferiți au punctat în acest joc, ibericul instalat la cârma naționalei în urmă cu doi ani confirmând că vrea mai departe o echipă de atac: ”Suntem bucuroși că am început în această manieră, fiind mulțumit evident și de numărul de goluri marcate. Cel mai important lucru este că ne-am impus stilul de joc și suntem ambiționați să continuăm la fel în meciurile următoare”.

În ultimele cinci meciuri internaționale, Arabia Saudită nu a pierdut niciodată și a încasat doar două goluri. Ultimul insucces al ”șoimilor verzi” datează din toamnă, atunci când într-un amical saudiții au pierdut cu 0-2 contra Braziliei.

GREU E DRUMUL SPRE POARTĂ!

Libanul nu a marcat deloc în ultimele șase jocuri internaționale, ultima dată când a punctat fiind în victoria din 6 septembrie 2018, 1-0 în restul cu Iordania. De-atunci, formația pregătită de muntenegreanul Miodrag Radulovic nu a mai câștigat niciun meci.

În debutul la actualul turneu, libanezii au pierdut cu 0-2 contra Qatarului. Este de-abia a doua ediție la care participă naționala de la Beirut, la precedenta prezență la festinul asiatic, în 2000, Libanul reușind să scoată două egaluri.

Interesant este că dacă Arabia Saudită are jucători legitimați doar în întrecerea internă, Libanul are câțiva fotbaliști ce activează în Europa. Astfel, atacantul El-Helwe evoluează la Apollon Smyrnis (Grecia), frații Melki joacă la Eskilstuna (Suedia), iar un alt înaintaș, Jradi, este component al croaților de la Hajduk Split.

Pronostic : victorie Arabia Saudită – cotă 1,42

Lasă un răspuns