DISTRIBUIȚI

Olympique de Marseille și Lazio Roma se duelează pe 25 octombrie, ora 22:00, într-un meci care probabil va influența soarta locului 2 în grupa H a Europa League. Eintracht este lideră după două etape, cu șase puncte. Trupa din Marsilia este pe poziția a treia, cu un singur punct, în vreme ce Lazio a adunat trei puncte. Codașa Apollon are un singur punct.

Se duelează două dintre cele mai frumoase echipe ale Europei, cu suporteri temuți, dar și devotați. Se anunță prezența a circa 500 de fani laziali la meciul de joi seara.

AMBELE MERG BINE ÎN CAMPIONAT
Cele două trupe au trasee cel puțin decente în întrecerile interne. Duminică, OM a învins cu 1-0 la Nice, în derby-ul mediteranean, fiind pe locul 4, cu 19 puncte. Lazio a câștigat și ea afară, 2-0 la Parma, ocupând tot poziția a 4-a, în Serie A, cu 18 puncte.

Cele două formații au absențe importante. Thauvin, marcator a șapte goluri în Ligue 1, nu a jucat la Nice și este incert. De la italieni, lipsesc fundașul Basta și mijlocașul Correa, ambii suspendați după ce au fost eliminați în meciul cu Eintracht (1-4).

RUDI GARCIA ÎȘI REÎNTÂLNEȘTE RIVALII
Pe banca lui OM este Rudi Garcia, cel care între 2013 și 2017 a pregătit marea rivală a lazialilor, AS Roma. Olandezul Strootman a jucat și el timp de trei ani la Roma, având un gol la activ contra lui Lazio, dar și trei victorii și trei egaluri în cele șapte derby-uri în care a evoluat!

Simone Inzaghi are și el amintiri plăcute. Cele două formații s-au deulat de patru ori, iar în 1999, când Lazio învingea în UCL cu 5-1 pe Marseille, Inzaghi a marcat de patru ori!

ARBITRU DARNIC LA PENALTY-URI
Tânărul spaniol Jesus Gil Manzano va arbitra acest duel. Ibericul are 33 de meciuri la activ în duelurile internaționale, dar a dictat deja 13 penalty-uri, patru dintre ele pentru gazde!

În schimb, arbitrul de 34 de ani nu a arătat decât două eliminări.

Pronostic : ambele marchează – cotă 1,60

DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns