DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 11:00, în runda a 10-a a Ligii 2 în cartierul Pantilimon se duelează două trupe care vor avea ca scop, cel puțin după cum arată situația actuală, evitarea retrogradării. Metaloglobus are 11 puncte și este pe locul 12, în timp ce ACS Poli, inițial pretendentă la promovare, este pe penultimul loc, cu doar cinci puncte.

REVEDERE ÎNTRE FOȘTI ADVERSARI
Bogdan Andone a pregătit-o în sezonul trecut pe ASU Politehnica Timișoara, ocazie cu care a întâlnit rivala locală ACS Poli într-un meci al orgoliilor, meciul disputat în ”16”-imile Cupei României fiind pierdut de Andone cu 0-1. ACS Poli juca în Liga 1, dar din echipa care a evoluat atunci, în lotul oaspeților de sâmbătă mai sunt legitimați acum doar Smaranda, Bocșan, Melinte și Bîrnoi, în timp ce Haruț era rezervă.

ȘAPTE PUNCTE ÎN ULTIMELE TREI MECIURI
Metaloglobus are un traseu pozitiv: bucureștenii au scos șapte puncte în ultimele trei meciuri. Practic, elevii lui Andone vin după două victorii externe, 2-1 la Farul Constanța și 1-0 la Ripensia Timișoara, între timp ei remizând acasă, 2-2 cu Brăila.

Situația din lotul lui Andone nu este însă una prea fericită: în etapa trecută, Metaloglobus a câștigat la Ripensia, dar i-a pierdut cu această ocazie în vederea meciului cu ACS Poli pe Ovidiu Herea (suspendat pentru cumul de avertismente) și noua achiziție, mijlocașul central japonez Sota Mino (eliminat).

ACS POLI, ÎN SFÂRȘIT FĂRĂ EȘEC
”Alb-violeții” au reușit, în sfârșit, să părăsească terenul neînvinși după șase eșecuri consecutive în meciurile oficiale. În etapa trecută, jucătorii lui Ștefan Nanu au scos un egal, 1-1 acasă, cu Pandurii Târgu Jiu.

Nanu nu va putea conta pentru duelul din Pantelimon pe experimentatul portar Smaranda (accidentat) și închizătorul Codrea (suspendat).

Să mai adăugăm că Metaloglobus și ACS Poli se dueluează în premieră.

Pronostic : victorie Metaloglobus – cotă 1.60

Lasă un răspuns