DISTRIBUIȚI

Deși are multe probleme de efectiv, Mioveniul a reușit în ultimele etape să se redreseze și să rămână aproape de zona promovării. Înaintea startului etapei, argeșenii erau pe locul 7, cu 23 de puncte, cu numai patru puncte mai puține decât Clinceniul, situată pe poziția de baraj. Dincolo, Daco-Getica gravitează în zona medie a clasamentului, fiind pe 12, cu 15 puncte.

Mioveni – Daco-Getica se joacă vineri, 26 octombrie, de la ora 18:00, în etapa a 14-a din Liga 2.

OCHII PE GOLGHETERUL VOICU
Principalul pericol din partea fostei Juventus vine de la golgheterul seriei, Ionuț Voicu. Atacantul trecut și pe la FC Voluntari a ajuns la zece goluri, punctând și în ultimul meci, 1-2 acasă cu Petrolul Ploiești.

Daco-Getica se remarcă prin faptul că a înscris cel puțin o dată în fiecare dintre ultimele 12 jocuri oficiale în toate competițiile.

Clubul din Colentina este și formația cu cele mai multe remize în Liga 2, nu mai puțin de șase.

Trebuie să precizăm că băieții lui Marius Baciu sunt incomozi în deplasare: din șase jocuri ”afară” au adunat două victorii și un egal.

DOAR CINCI PUNCTE IROSITE ACASĂ
Un singur meci a pierdut acasă CS Mioveni. Este vorba despre derby-ul județean cu FC Argeș, ”galben-verzii” cedând cu 0-1 în prelungiri, după ce timp de o oră au evoluat cu un om mai puțin.

16 puncte din 21 posibile au agonisit pe propriul teren elevii lui Iordan Eftimie. În ultimul joc, acasă, Mioveniul a trecut cu 2-1 de Luceafărul, după ce fost condusă până-n minutul 80! Argeșenii au evoluat cu un om mai mult în partea a doua.

Echipa din orașul Daciei are o apărare destul de sigură, încasând doar zece goluri. Numai Snagov și Clinceni, cu câte opt goluri primite, stau mai bine din punct de vedere defensiv.

Cele două formații s-au mai întâlnit în 2016-17: a fost 1-0 pentru gazde la Mioveni, iar în retur fosta Juventus a câștigat cu 4-1.

Pronostic : Pauză sau final 1 – cotă 1.46

Lasă un răspuns