DISTRIBUIȚI

PSV Eindhoven și Tottenham caută primele puncte în grupa B din Liga Campionilor, după un start ratat de ambele cluburi, cu eșecuri în fața Barcelonei și a lui Inter Milano. Echipa care va pierde duelul de miercuri seară (ora 19:55) se poate considera eliminată din competiție.

LIVE STREAM : PSV – Tottenham

WwW.Brfatu-Marian.Ro

ALLI, VERTONGHEN ȘI ROSE SUNT TOT ACCIDENTAȚI
Gazdele nu au probleme de selecție, în timp ce Mauricio Pochettino încă trebuie să se descurce fără Janssen, Vertonghen, Alli, Rose și Wanyama. Fără să aibă un lot numeros la dispoziție, Pochettino trebuie să gestioneze resursele echipei sale și, din declarațiile date, nu pregătește un asalt ofensiv.

„Astfel de meciuri se câștigă, în primul rând, cu inteligență. Trebuie să ne impunem în duelurile fizice și să utilizăm mingea cât mai bine atunci când avem posesia!”, a declarat argentinianul, care va face un joc de așteptare pe Phillips Stadion. PSV are o formă de moment excelentă, dar doar la nivel intern.

TOTTENHAM NU A PRIMIT GOL ÎN 3 DIN ULTIMELE 4 MECIURI
Campioana Olandei, pregătită de Mark Van Bommel, vine după un 6-0 cu nou-promovata Emmen, partidă în care Luuk de Jong și Pereiro au înscris câte două goluri. E drept că PSV are 16 goluri marcate în ultimele 4 meciuri disputate pe plan intern, dar nivelul adversarilor întâlniți este mult inferior echipelor din Champions League.

Nu este o mirare, deci, faptul că PSV a clacat atunci când a dat peste granzi precum Inter (1-2) și Barcelona (0-4). În afară de aceste partide, batavii au câștigat 12 din ultimele 14 partide oficiale, însă lui PSV, adeptă sistemului tactic 4-3-3, îi va fi greu să desfacă defensiva engleză.

Tottenham vine după un 1-0 muncit pe terenul lui West Ham United, meci în care gazdele au avut și un gol anulat, controversat. Fără gol primit în 3 din ultimele 4 partide, Tottenham va încerca să dicteze ritmul jocului, iar misiunea principală a londonezilor va fi să nu primească gol.

SINGURUL DUEL DIRECT A FOST CÂȘTIGAT DE PSV!
Cele două formații s-au mai întâlnit o singură dată în istorie, în faza eliminatorie din Cupa UEFA, în sezonul 2007/2008. Atunci, PSV câștiga în Anglia cu 1-0 și pierdea returul din Olanda cu același scor, astfel că formația calificată a fost decisă la penalty-uri. A mers mai departe PSV, după ratarea lui Chimbonda, care a șutat alături la cea de-a 14-a execuție, iar Tottenham a ratat în acel an șansa de a cuceri cel de-al treilea său trofeu al Cupei UEFA.

Tottenham n-a mai pierdut de 3 deplasări în Olanda și are 5 victorii, o remiză și un singur eșec în deplasările din Țările de Jos! În schimb, PSV are 6 succese, 5 remize și 5 înfrângeri în fața rivalelor din Anglia.

Trupa din Eindhoven n-a mai câștigat pe teren propriu, în Liga Campionilor, din 2015, de la un 2-1 cu CSKA Moscova. Au trecut 5 partide de atunci și în total zece meciuri de la ultimul succes în cea mai importantă competiție inter-cluburi.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
* PSV este fără victorie în ultimele 10 meciuri de UEFA Champions League
* PSV a câștigat ultimul meci disputat acasă contra unei echipe din Anglia, 2-1 cu Manchester United (2015)
* Luuk de Jong a marcat în fiecare din ultimele 5 meciuri de campionat ale lui PSV
* Echipa lui Mauricio Pochettino a obținut 7 puncte în cele 3 deplasări din grupe, în sezonul trecut din UCL

Pronostic : sansa dubla x2 si peste 1,5 goluri – cotă 1,62

Lasă un răspuns