DISTRIBUIȚI

Miercuri, 10 octombrie, de la ora 15:00, în etapa a 11-a a Ligii 2, Ripensia Timișoara va încercă să-și oprească declinul vertiginos din ultimele etape. Urmașa istoricei echipe care în anii 30 domina România se află pe un modest loc 16, cu doar opt puncte. Lângă Bega vine Energeticianul, formație care este departe de pretențiile pe care le anunța la startul sezonului: locul 9, cu 16 puncte.

TREI EȘECURI LA RÂND…
… pentru Ripensia. Se pare că incertitudinea de pe banca tehnică este un element important la timișoreni. Tot cu Radu Suciu pe bancă, interimar, bănățenii au pierdut ultimele trei meciuri, cuantificând un golaveraj slab, 4-10. De altfel, defensiva pare să fie ”călcâiul lui Ahile, cu 23 de goluri primite în zece etape.

În acest sezon, timișorenii au câștigat o singură dată acasă, 2-1 cu CS Balotești, pe 15 septembrie, cu un gol marcat în ultimul minut.

De notat că nu mai puțin de trei penalty-uri au fost dictate în ultimele două meciuri, contra Ripensiei, toate fiind transformate.

Miercuri, va lipsi mijlocașul Burdeț, eliminat pentru primirea a două ”galbene”, în meciul de la Târgoviște.

Revenind la banca tehnică, zvonurile din presa locală dau ca posibile nume de antrenori pe Valentin Velcea, Adrian Neaga și chiar Alexandru Pelici!

JOACĂ GOLGHETERUL RUSU?
Energeticianul și-a mai dres moralul prin victoria cu 4-0, de pe propriul teren, cu codașa Dacia-Unirea Brăila. Problema este că în minutul 23 al acestui meci a ieșit de pe teren, accidentat, golgheterul Vlad Rusu, cel care a punctat de opt până acum. Prezența lui la Timișoara stă sub semnul incertitudinii.

Interesant este că echipa antrenată acum de Viorel Tudorache nu a câștigat niciun meci în deplasare. Ba mai mult, de pe teren străin nu a scos decât un singur punct, un 0-0 în fief-ul celor de la FC Argeș.

Pronostic : ambele marchează – 1.58

Lasă un răspuns