DISTRIBUIȚI

Ultima oră: Miercuri, 17 octombrie, Ripensia a anunțat că Alexandru Pelici, ultima dată la FC Hermannstadt, va fi noul antrenor principal.

Pentru gazdele meciului de joi, 18 octombrie, ora 19:00, de pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, acest meci are o însemnătate specială. Contra Universității Cluj, „Ripi” a obținut cea mai importantă victorie de la reînființarea clubului, în 2012. Pe când evolua în Liga a 5-a, Ripensia a câștigat cu 2-1 contra Universității aflate atunci în elită, în ”16”-imile de finală ale Cupei României (ediția 2013-14).

Față de meciul de acum cinci ani, miza este însă diferită în jocul care contează pentru runda a 13-a a Ligii 2. Bănățenii luptă pentru salvarea de la retrogradare, ocupând locul 14, cu 12 puncte. Universitatea are 23 de puncte și este la trei ”lungimi” de locul de baraj.

„RIPI” A ÎNVINS, ÎN SFÂRȘIT, RIVALA ASU POLITEHNICA
Pentru prima dată din 2012 încoace, Ripensia a izbutit să treacă de rivala ASU Politehnica, într-un meci care să conteze pentru o competiție divizionară.

Duminică, ”Ripi” a câștigat cu 1-0 contra ”alb-violeților”, dar l-a pierdut pe Mansour. ”Omul-foarfecă” este suspendat după ce contra celor de la ASU a primit două avertismente, ultimul pentru că a tras de timp în momentul în care trebuia să fie înlocuit!

„U”, ÎN ASCENSIUNE
Universitatea ajunge la Timișoara după un traseu recent destul de bun: trei victorii și două remize în ultimele cinci jocuri.

De asemenea, ultimele două partide au fost câștigate la scoruri categorice: 3-0 la Constanța, respectiv 6-1, acasă, cu Dacia-Unirea Brăila.

În echipă va reveni extrema stânga Hațieganu, suspendat în ultima etapă.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
* Ambele formații sunt echipe cunoscute pentru jocul deschis, înscriindu-se multe goluri în partidele lor. ”U” are golaveraj 26-12, doar Academica Clinceni având goluri mai multe marcate (30). Într-un singur meci stagional nu a dat gol Clujul: 0-1 cu ASU Politehnica. * Dincolo, Ripensia are și ea un bilanț consistent la goluri: 16 înscrise, 24 primite.

Pronostic : ambele marchează – cotă 1,57

Lasă un răspuns