DISTRIBUIȚI

În ultima partidă din grupa Lleyton Hewitt se vor afla față în față Roger Federer și Kevin Anderson. Este o rejucare sferturilor de finală de la Wimbledon, din luna iulie, când fostul lider mondial a avut minge de meci, dar până la urmă sudafricanul a produs surpriza și s-a impus în 5 seturi.

FEDERER A REVENIT DUPĂ ÎNFRÂNGEREA DIN PRIMUL MECI
Roger Federer a arătat mult mai bine în al doilea meci disputat la O2 Arena. Elvețianul l-a învins cu 6-3 6-2 pe Dominic Thiem și păstrează șanse la calificarea în semifinalele competiției. În prima zi, FedEx pierduse cu Nishikori, în două seturi, scor 6-7 3-6. Jocul la fileu a fost la cote înalte, iar procentajul la serviciu a fost unul mulțumitor: 20/23 puncte câștigate pe prima minge (87%) și niciun break point oferit lui Thiem. La conferința de presă de după meci, Federer a explicat tactica aleasă:

„După înfrângerea cu Nishikori am luat decizia să nu mă antrenez deloc luni. Era ziua mea liberă și am ales să o petrec cu familia. Am decis împreună cu staff-ul meu că nu e o problemă fizică sau de tenis, ci e una mentală. Am ales să mă deconectez, a funcționat și voi face la fel și înainte de meciul cu Anderson”, a spus ocupantul locului 3 în lume.

Deși îl conduce cu 4-1 la meciuri directe pe Anderson, Federer are un gust amar legat de ultimul duel. Pe 11 iulie la Wimbledon era mare favorit, avea 2-0 la seturi, dar a fost învins pentru prima dată în carieră de Kevin: 2-6, 6-7, 7-5, 6-4, 13-11.

ANDERSON A IMPRESIONAT ÎN PRIMELE DOUĂ MECIURI
Calificat în premieră la Turneul Campionilor, Kevin Anderson a impresionat în primele două meciuri disputate la actuala ediție a întrecerii londoneze. Sudafricanul i-a învins pe Dominic Thiem (6-3 7-6) și pe Kei Nishikori (6-0 6-1) și are o șansă imensă de calificare în semifinale.

Anderson va ajunge în careul de ași chiar dacă ar pierde cu Federer, un singur set îi este suficient finalistului de la Wimbledon. Chiar și în eventualitatea în care ar pierde cu 0-2 contra lui Roger, sudafricanul mai poate aunge în semifinale în funcție de rezultatul celuilalt meci din grupă.

SUDAFRICANUL POATE REALIZA UN CAREER-HIGH
Kevin a început turneul pe locul 6, iar dacă ajunge în finală, își poate stabili un nou career-high. La modul în care a servit, jucătorul de 32 de ani are toate șansele să facă un rezultat mare la Londra. Suprafața rapidă îl ajută, iar condițiile de hard indoor i se potrivesc de minune. Pe o astfel de suprafață a reușit să câștige ambele titluri din 2018, la New York și la Viena. Serviciul reprezintă principalul avantaj pentru Anderson, care nu a oferit până acum nicio minge de break adversarilor săi de la Londra.

Partida se va juca de la ora 22:00, în sesiunea de seară, în timp ce duelul Nishikori – Thiem este programat joi de la 16:00.

Pronostic : victorie Roger Federer – cotă 1,42

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDominic Thiem – Kei Nishikori , joi 15 noiembrie 2018
Articolul următorSport la TV , joi 15 noiembrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns