DISTRIBUIȚI

Luni seară, etapa a 5-a din Premier League este încheiată de duelul Southampton-Brighton, care începe la ora 22:00.

Gazdele se prezintă cu un bilanț modest pe „St. Mary’s”, unde nu au învins încă în noul sezon.

Brighton, în schimb, este fără victorie în deplasările din campionat, în 2018: doar trei remize în zece partide!

ANDONE VA INTRA DIN POSTURA DE REZERVĂ
Southampton a pierdut un singur meci direct cu Brighton de-a lungul istoriei, iar trupa lui Mark Hughes va domina probabil ostilitățile. „Pescărușii” lui Chris Houghton se mulțumesc de obicei să se apere pe teren străin, într-un sistem 4-5-1 care nu produce foarte multe ocazii.

Chiar dacă a revenit la antrenamente după o accidentare gravă, internaționalul român Florin Andone nu va fi folosit titular, iar vârf la oaspeți va fi din nou Glenn Murray. Andone ar putea fi introdus după pauză, după cum a confirmat managerul lui Brighton.

BRIGHTON A ÎNVINS-O PE MANCHESTER UNITED ÎN ACEST SEZON
Southampton are un bilanț 1-1-2 și golaveraj 4-4 după primele etape, fiind clasată pe locul 12. Brighton, care a învins-o pe Manchester United în acest sezon, se află pe locul 14 cu același bilanț, dar cu un golaveraj mai slab (5-7).

„Sfinții” vin după o victorie cu 2-0 pe terenul lui Crystal Palace, în etapa trecută, meci cu ritm foarte alert și multe ocazii imense irosite (inclusiv un penalty ratat de Austin, pentru Southampton).

Brighton a smuls cu greu un punct în partida de acasă cu nou-promovata Fulham și apărarea alb-albaștrilor e ezitantă.

ÎN CUPA LIGII, S-A IMPUS LA LIMITĂ SOUTHAMPTON
Interesant este că cele două formații s-au întâlnit deja în acest sezon! Ele s-au duelat luna trecută în Cupa Ligii Angliei, pe terenul lui Brighton, unde Southampton a învins cu 1-0, grație unui gol marcat de golgheterul Charlie Austin (’88).

Din nou, Austin, Ings și Ward-Prowse vor fi cei mai periculoși jucători ai gazdelor și așteptăm multe cornere obținute de favoriți.

Pronostic : sub 2,5 goluri – cotă 1,65

Lasă un răspuns