DISTRIBUIȚI

Eveniment istoric în comuna gălățeană Liești. Așezarea care are circa 9.000 de locuitori va găzui în premieră un joc din ”16”-mile Cupei României. Miercuri, 26 septembrie, de la ora 16:30, Sporting Liești primește vizita secund-divizionarei CS Mioveni.

HASHTAG MOTIVAȚIONAL

GreuCuSporting este deviza lieștenilor în acest sezon, fapt confirmat de traseul excelent din Cupa României. După ce în prima fază a învins cu 3-1 pe ACS Universitatea Galați (divizia a patra), gruparea ”alb-roșie” a trecut la loviturile de departajare, 8-7, de echipa nr. 1 din județ, Oțelul Galați. Apoi, Sporting a învins cu 3-0, în deplasare, la o altă formație de Liga 3, CSM Focșani.

În campionat, Lieștiul nu strălucește. Este doar pe locul 9 în seria I din eșalonul al treilea, dar ea a eliminat în Cupă tocmai primele două clasate din grupa ei, Oțelul și Focșani!

În ultima rundă, Sporting a învins cu 2-0 în deplasare, pe terenul echipei a doua a prim-divizionarei FC Botoșani.

PROGRAM COMPLICAT PENTRU CS MIOVENI
Mioveniul s-a apropiat de zona superioară a clasamentului în Liga 2, dar a cedat sâmbătă, oarecum neașteptat, la Timișoara, 0-1 cu ASU Politehnica. Eșecul la limită din Banat a venit după un șir de patru victorii oficiale la rând, elevii lui Iordan Eftimie rămânând cu 15 puncte la activ după opt etape.

”Galben-verzii” din Argeș au ajuns în această fază a Cupei după ce au învins în deplasare, la Pandurii Tg. Jiu, cu 3-1. Competiția K.O. este una cu amintiri plăcute pentru CS Mioveni: în 2007-08, argeșenii au ajuns până-n semifinale!

Urmează o perioadă foarte încărcată pentru Mioveni. După jocul din competiţia K.O., argeşenii joacă acasă cu ”U” Cluj, afară la Aerostar Bacău, pe propriul stadion cu rivala județeană FC Argeș și în deplasare la Petrolul Ploiești. După înfrângerea de la Timișoara, antrenorul Eftimie a afirmat că în perioada următoare va da șansa să joace și celor din lot care au evoluat mai puțin.

Pronostic : sub 2,5 goluri – cotă 1,93

DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns