DISTRIBUIȚI

Valencia se întoarce în grupele Ligii Campionilor după o absenţă de doi ani, însă revenirea se anunţă teribilă.

Adversara “liliecilor” este Juventus, o echipă care a jucat de două ori finala în precedentele patru sezoane, care are punctaj maxim în campionat şi care, în sfârşit, se poate baza pe un Cristiano Ronaldo descătuşat, după ce a marcat primele goluri în Serie A.

RONALDO A SPART GHEAȚA ÎN SERIE A CU O „DUBLĂ”
Aşteptarea a luat sfârşit. CR7 a spart gheaţa în Italia, cu o “doppietta” în victoria cu Sassuolo, scor 2-1. “Îmi doream foarte mult să marchez primul gol, aşa că sunt fericit. Eram puţin neliniştit, am ratat câteva ocazii, dar ăsta e fotbalul. Era normal să existe această aşteptare, dar eu m-am antrenat bine, iar colegii m-au ajutat să mă adaptez la acest nou campionat”, a declarat portughezul, la finalul partidei de duminică.

Va fi prima oară după nouă sezoane când Ronaldo va îmbrăca alt tricou decât cel al lui Real Madrid în UCL. Transferul său la Juventus a fost surprinzător pentru mulţi, dar oficialii bianconeri au avut un plan bine pus la punct şi au văzut în fotbalistul de 33 de ani omul potrivit pentru a completa o echipă oricum extrem puternică, obiectivul fiind cât se poate de clar: readucerea trofeului Champions League la Torino, după mai mult de două decenii. Piemontezii au fost ultima oară campioni ai Europei în 1996.

“Se poate spune că Ronaldo i-a făcut pe colegii săi să-şi dorească mai mult, să dovedească faptul că pot mai mult. Mai presus de orice, a ridicat ştacheta pentru toată lumea”, a explicat antrenorul campioanei Italiei, Massimiliano Allegri.

Într-o grupă din care face parte şi Manchester United, e de aşteptat ca Juve să-şi arate încă din start ambiţiile, iar un succes pe Mestalla, miercuri seară, de la ora 22:00, este obligatoriu. Scăpat de presiune în Serie A, Ronaldo se întoarce în Spania şi întâlneşte un adversar în faţa căruia a marcat de 15 ori în 18 meciuri, în perioada petrecută la Real Madrid. Iar acum avertizează: “Liga Campionilor e competiţia care îmi place cel mai mult”.

VALENCIA, START RATAT DE SEZON
Juventus şi Ronaldo vor da peste o echipă care nu a reuşit încă să câştige în actuala stagiune. Dacă “Bătrâna Doamnă” are patru victorii din patru în Serie A, Valencia a strâns doar 3 puncte în primele patru runde, din trei remize şi o înfrângere.

În plus, “liliecii” au pierdut ultimele trei partide jucate în Liga Campionilor, o statistică ce nu oferă foarte multe motive de optimism înainte de vizita uneia dintre forţele Europei

Deşi atât Valencia, cât şi Juventus au o tradiţie lungă a duelurilor cu echipe din cealaltă ţară, iar confruntările dintre cluburile spaniole şi italiene sunt ceva obişnuit, partida de miercuri va fi prima întâlnire directă dintre cele două formaţii.

Pronostic : victorie Juventus – cota 1,87

DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns