DISTRIBUIȚI

Valencia nu reușește să-și revină. „Liliecii” au reușit doar un 1-1 acasă, cu Valladolid, în ultima etapă din La Liga, ajungând la trei meciuri consecutive fără victorie. În ultimele cinci partide jucate, în toate competițiile, valencienii au câștigat o singură dată, cu „lanterna roșie”, Huesca.

GIJON A ÎNVINS VALENCIA ACASĂ DUPĂ 20 DE ANI!

Acum, echipa lui Marcelino trebuie să primească vizita lui Sporting Gijon, locul 10 în Segunda Division, în returul optimilor de finală ale Cupei Regelui. În tur, formația asturiană s-a impus cu 2-1 pe teren propriu, reușind prima victorie în Asturia în fața Valenciei după peste 20 de ani.

Gijon a remizat, la rândul său, în ultima etapă din Liga Adelante, 1-1 cu Albacete. În ultimele cinci jocuri, Sporting a pierdut o singură dată, 1-2 cu Zaragoza.

ECHIPA LUI MARCELINO E FAVORITĂ LA CALIFICARE

În ciuda formei proaste pe care o traversează, „liliecii” au prima șansă la calificarea în sferturi, grație golului reușit în deplasarea de la Gijon.

Chiar dacă Marcelino își simte postul în pericol, iar remiza de pe Mestalla cu Valladolid nu a ajutat la consolidarea poziției sale, antrenorul „liliecilor” are scuza faptului că echipa sa a jucat mult mai bine în remiza cu alb-violeții. Cu o posesie de 65% și 5-1 la șuturi pe poartă, Valencia poate da vina pe ghinion. Valladolid a egalat la singurul său șut la poartă!

VALENCIA A AJUNS ANUL TRECUT ÎN SEMIFINALE

Echipa de pe Mestalla a ajuns anul trecut până în semifinalele Cupei Regelui, unde a fost eliminată de Barcelona, și vrea să își egaleze măcar această performanță. O victorie cu 1-0 cu Gijon, perfect realizabilă, îi va asigura echipei lui Marcelino calificarea în „sferturi” la ediția din acest an.

Pronostic : 1 pauză / 1 final – cotă 1,60

Lasă un răspuns