DISTRIBUIȚI

Real Madrid şi Atletico Madrid n-au reuşit să impresioneze într-un derby al Capitalei, destul de puţin ofertant din punct de vedere al ocaziilor de gol. Elevii lui Simeone au fost mai periculoşi în prima repriză, dar s-au lovit de zidul ridicat de fostul lor coechipier, Thibaut Courtois.

Belgianul a intervenit salvator în situaţii de unu contra unu cu Antoine Griezmann şi Diego Costa, salvându-şi in extremis echipa din situaţii limită. Real Madrid a ripostat prin Gareth Bale, galezul trimiţând pe lângă poartă, în urma unei lovituri libere executate de Toni Kroos.

Lopetegui a fost nevoit să-l schimbe la pauză pe Bale, care a resimţit probleme la muşchii aducctori. Cu Ceballos intrat în locul galezului, Real Madrid a pus definitiv stăpânire pe mijlocul terenului, dar ocaziile mari la poarta lui Oblak au întârziat să apară. Asensio a fost totuşi aproape de primul gol al serii, însă portarul sloven a intervenit fabulos cu mâna şi i-a răpit şansa golului tânărului mallorquin, aflat la meciul cu numărul 100 în tricoul blanco.

Cu un Karim Benzema foarte şters şi lipsită de prospeţime în faţa porţii, dar şi la construcţie, gruparea merengue nu a reuşit să creeze pericol real la poarta unui Oblak, protejat de o excelentă defensivă, condusă de imperialul Diego Godin. Atletico s-a mulţumit cu o remiză albă, care o avantajează per total în lupta pentru titlu. Trupa lui Simeone s-a apropiat în ultimele trei runde de Real şi Barca.

”Los Colchoneros” au 12 puncte, în timp ce marile rivale, Real Madrid şi FC Barcelona au câte 14 puncte. Pentru Real situaţia este însă dificilă. Gruparea blanco adună 180 de minute fără gol marcat şi a clacat până acum în era Lopetegui în meciurile dificile ale sezonului: Supercupa Europei şi meciurile de campionat cu Athletic Bilbao, Sevilla şi Atletico Madrid. Nu a câştigat niciunul dintre ele şi a marcat un singur gol la Bilbao.

La Real Madrid a debutat oficial Vinicius Junior, puştiul brazilian pentru care Florentino Perez a plătit 45 de milioane de euro la numai 16 ani. Fotbalistul carioca devine primul jucător născut după 2000 care îmbracă tricoul Realului.

DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns