DISTRIBUIȚI

Chelsea dă semne de revenire după primul eșec din Premier League și încearcă să țină aproape de grupul fruntaș. În etapa a 15-a, trupa lui Sarri joacă în deplasare pe terenul lui Wolverhampton, miercuri, de la ora 21:45

Formația de pe „Stamford Bridge” a trecut peste înfrângerea din derby-ul local cu Tottenham (1-3) și s-a impus sâmbătă în fața „lanternei” Fulham, cu 2-0. Golurile au fost înscrise de Loftus-Cheek și Pedro. În urma succesului, Chelsea a încheiat etapa pe locul 3, după Liverpool și City.

FORMĂ SLABĂ ARĂTATĂ DE WOLVES ÎN ULTIMA VREME
După un început foarte bun de campionat, în care Wolverhampton ajunsese chiar între primele poziții, lucrurile nu au continuat în ritmul dorit pentru trupa lui Nuno Espirito Santo.

Pe 6 octombrie a venit ultima victorie a „lupilor”, care au pierdut de atunci 5 din cele 6 etape scurse din Premier League. În ultimele două luni, Wolverhampton a „ciupit” un singur punct, în deplasare cu Arsenal (1-1). În urma acestei serii dezamăgitoare, formația a căzut pe locul 12, deși la un moment dat avea vise de cupe europene.

PROGRAM INFERNAL PENTRU WOLVES
După înfrângerea din ultima etapă, 1-2 pe terenul lui Cardiff, Wolves a pierdut o șansă bună să salte în prima jumătate a clasamentului. De acum îi va fi foarte dificil să facă asta până la finalul anului. În partidele rămase, „lupii” vor avea adversari de calibru precum Chelsea, Newcastle, Liverpool și Tottenham.

De parcă nu era suficient de grea situația, Wolves va trebui să se descurce în meciul de miercuri fără Ruben Neves, care a primit al 5-lea galben și este suspendat, iar Jonny nu și-a revenit după accidentarea suferită la genunchi.

CHELSEA SE SIMTE EXCELENT ÎN COMPANIA LUI WOLVERHAMPTON
Londonezii au câștigat 9 din ultimele 10 meciuri directe, cel mai recent anul trecut în FA Cup, tot pe „Molineux Stadium” din Wolverhampton, cu 2-0. În 6 din cele mai recente 8 dueluri directe, Wolves nu a reușit să marcheze.

Din punctul de vedere al statisticilor, Chelsea asigură spectacolul în deplasare. În 6 din ultimele 7 meciuri jucate de londonezi „afară” în Premier League s-au văzut cel puțin 3 goluri.

De asemenea, formația lui Sarri are un joc de pase foarte bine pus la punct. În clasamentul din EPL, 3 din primele 4 poziții la capitolul pase reușite sunt ocupate de jucători ai albaștrilor: Jorginho, David Luiz și Antonio Rudiger.

Accidentați, Ross Barkley și Victor Moses au șanse mici să își revină până la ora meciului de pe „Molineux Stadium”, dar Maurizio Sarri are suficiente opțiuni pentru a-i înlocui.

Pronostic : X2 & peste 1,5 goluri – cotă 1,50

Lasă un răspuns