DISTRIBUIȚI

În vară, retrogradau la braț din primul eșalon. Acum, ACS Poli și Daco-Getica se duelează în abisurile Ligii 2. Miercuri, 28 noiembrie, de la ora 14:00, pe arena ”Electrica”, se confruntă bănățenii, aflați pe ultimul loc, cu 6 puncte (golaveraj, 14-43), respectiv trupa din Colentina, clasată pe poziția a 11-a, cu 22 de puncte (golaveraj, 28-28).

MINUNEA DE LA MIOVENI

După opt eșecuri la rând, timișorenii antrenați de duetul Ștefan Nanu – Călin Cojocaru au reușit să plece neînvinși de la Mioveni, scoțând un meritat 1-1 contra unei echipe incomode pe teren propriu. Remiza din Argeș nu poate fi însă cuantificabilă dacă miercuri, ACS Poli nu obține victoria.

Bănățenii nu au învins pe nimeni acasă, în acest sezon. Ultimul triumf în fața propriilor suporteri datează din 11 mai, în Liga 1, atunci când ACS Poli se impunea cu 2-0 în fața celor de la Daco-Getica. ”Alb-violeții” au trecut de fosta Juventus, cu 2-1, și în toamna lui 2017. Timișorenii sunt, în continuare, cea mai slabă ofensivă a Ligii 2, cu numai 14 reușite. Vestea bună e că goleadorul Drăghici a ajuns la șase reușite, după ce a egalat la Mioveni.

Nici apărarea nu strălucește, ACS Poli primind cel puțin un gol în fiecare duel oficial actuala ediție.

Să notăm că poliștii au nu mai puțin de patru eșecuri la rând pe propriul teren.

CINCI REZULTATE DE 1-1

Fosta Juventus București are nu mai puțin de șapte remize în cont, fiind ”campioană” la acest capitol cu Ripensia, echipă cu care în runda trecută a remizat cu 1-1.

De altfel, acest scor, 1-1, a fost înregistrat de nu mai puțin de cinci ori în dreptul ”daco-geților” în acest tur!

Daco-Getica garantează goluri multe: în ultimele 17 meciuri oficiale, bucureștenii au punctat cel puțin o dată în fiecare joc.

În ultima perioadă însă, bucureștenii nu se mai descurcă afară. Elevii lui Marius Baciu vin după două înfrângeri externe, 1-2 la Mioveni, respectiv Brăila.

Dacă Timișoara îl are pe Drăghici, pentru Daco-Getica principalul atu este golgeterul la zi al Ligii 2, Voicu, cel care a punctat de 14 ori până acum.

Pronostic : victorie Daco-Getica – cotă 1.80

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCS Balotești – Aerostar Bacău , miercuri 28 noiembrie 2018
Articolul următorSportul Snagov – FC Argeș , miercuri 28 noiembrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns