DISTRIBUIȚI

In acest sfarsit de saptamana se va da startul si in Germania Bundesliga iar inca din etapa de debut vom avea un duel cat se poate de interesant pe Signal Iduna Park intre Borussia Dortmund si Red Bull Leipzig.

Anticipez un meci spectaculos intre doua dintre echipele de top din sezonul trecut si care au avut printre cele mai ridicate medii de goluri. Leipzig este la al treilea sezon consecutiv in Bundesliga si tinand cont de faptul ca echipa a fost fondata in urma cu doar 9 ani, se poate spune ca aceasta este cu adevarat o performanta. In duelurile directe din sezonul trecut dintre cele doua s-au marcat goluri de ambele parti, cu Leipzig castigand pe terenul lui Dortmund cu scorul de 2-3 iar apoi remizand acasa, scor 1-1. In sezonul 2016/17 s-au inregistrat victorii identice ale fiecarei echipe pe teren propriu, scor 1-0.

Dortmund a debutat oficial in noul sezon in urma cu o saptamana, cand a evoluat in Cupa Germaniei impotriva lui Furth, de care a trecut foarte greu in chiar ultimul minut al prelungirilor, dupa ce scorul la sfarsitul timpului regulamentar a fost de 1-1.

Tot in cadrul Cupei Germaniei, Leipzig a castigat contra lui Viktoria Koln cu scorul de 1-3, dupa ce s-a vazut condusa la pauza. Nu a fost insa primul meci oficial al sezonului, Leipzig calificandu-se in play-off-ul Europa League dupa ce a disputat doua tururi preliminare in care a trecut mai intai de suedezii de la Hacken, scor 5-1 la general iar apoi de CSU Craiova cu scorul de 4-2 la general.

Sunt de parere ca vom avea un meci deschis intre doua echipe ofensive, este abia startul sezonului asadar nu exista presiunea rezultatelor iar faptul ca in lotul amandurora au avut loc mutari va face sa apara inexactitati in aparare sau dorinta de afirmare din partea celor din atac.

LIVE VIDEO : Dortmund – Leipzig

Ponturi pariuri :

# # Cota
Pont : Rezultat final victorie Dortmund 1,73
Pont : Scor corect 2-1 8,10
Pont : Da gol / nu da gol ambele marcheaza 1,40
Pont : Sub / Peste 2,5 goluri peste 2,5 goluri 1,53
Pont : Pauza / Final x pauza / 1 final 5,50
SURSĂLegalBet
DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns