DISTRIBUIȚI

Etapa a 11-a din Premier League este deschisă sâmbătă de partida Bournemouth – Manchester United, la ora 14:30. Managerul gazdelor, Eddie Howe, are parte de o motivație specială împotriva „diavolilor roșii”. Numele englezului se află pe lista potențialilor înlocuitori ai lui Jose Mourinho, dacă portughezul va părăsi clubul de pe Old Trafford.

BOURNEMOUTH VINE DUPĂ O VICTORIE ÎN CUPA LIGII
Aflat la club din 2012, peformanțele lui Eddie Howe pe banca lui Bournemouth sunt incontestabile. Antrenorul în vârstă de 40 de ani a promovat în 2015 cu micuțul club din sudul Angliei, iar de atunci a înregistrat progrese constante în prima ligă, în fiecare sezon, fără să cheltuiască sume mari pe transferuri.

De altfel, din primul 11 de astăzi al lui Bournemouth, jumătate dintre fotbaliști se aflau în lot și în momentul promovării în Premier League! În weekend, gazdele se află în fața unui record important și impresionant.

Bournemouth ar putea bifa pentru prima dată în istorie o serie 4 meciuri consecutive fără gol primit în Premier League, după 4-0 cu Watford, 0-0 cu Southampton și 3-0 cu Fulham. La mijlocul săptămânii, „The Cherries” s-au calificat și în sferturile Cupei Ligii Angliei, după 2-1 pe teren propriu, cu divizionara secundă Norwich. Dar Bournemouth l-a pierdut pe căpitanul Francis, accidentat în timpul partidei, iar sâmbătă va absenta și atacantul norvegian Joshua King.

MARTIAL, APROAPE DE UN RECORD PERSONAL
Bournemouth este una dintre cele 4 echipe din Premier League care nu au pierdut acasă în acest sezon, dar Manchester United are 4 victorii și o remiză în cele 6 dueluri directe cu sudicii. „Diavolii” vin după o victorie muncită pe teren propriu, cu Everton (2-1), partidă în care Romelu Lukaku a fost rezervă, din cauza formei slabe din ultima vreme.

Belgianul ar putea sta din nou pe bancă, pentru că Anthony Martial este omul de gol al lui Mourinho în ultima vreme. Cu un gol înscris pe Vitality Stadium, Martial ar ajunge la 4 etape consecutive cu gol marcat în Premier League, o premieră în cariera sa. Din ofensiva lui Manchester United vor mai face parte Rashford și Mata, susținuți din spate de Pogba.

UNITED A MARCAT ÎN TOATE PARTIDELE CU BOURNEMOUTH
De la Manchester United vor lipsi accidentații Fellaini și Valencia, iar Jose Mourinho va trebui să-și organizeze perfect defensiva, pentru că Bourenmouth a marcat cel puțin două goluri în 4 din cele 5 meciuri disputate pe teren propriu în acest sezon.

În clasament, gazdele se află deasupra lui United, pe locul 6 (golaveraj 19-12), în timp ce „diavolii roșii” sunt pe locul 8 (golaveraj 17-17). Manchester United a câștigat 4 din ultimele 5 meciuri directe și a marcat în fiecare din cele 7 partide disputate contra lui Bournemouth, din 2015 până astăzi.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
* S-au marcat cel puțin 3 goluri în fiecare din ultimele 4 meciuri ale lui Manchester United
* În 5 din ultimele 6 meciuri ale lui Bournemouth s-au marcat cel puțin 3 goluri
* Ultimele trei dueluri directe s-au încheiat cu mai puțin de trei goluri înscrise

Pronostic : X2 & peste 1.5 goluri – cotă 1,67

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLeganes – Atletico Madrid , sâmbătă 3 noiembrie 2018
Articolul următorReal Madrid – Real Valladolid , sâmbătă 3 noiembrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns