DISTRIBUIȚI

Luni, 1 octombrie, de la ora 21:00, runda a 10-a din Liga 1 este încheiată cu un meci între două dintre cele mai puternice formații din România. Sunt echipele care au cucerit anul acesta cele mai importante trofee autohtone: CFR a amanetat Liga 1 și Supercupa, iar Universitatea a câștigat Cupa României.

Gazdele sunt pe locul 3, cu 16 puncte, în timp ce oltenii sunt aproape, pe poziția a 5-a, cu 14 puncte.

Este al doilea duel din acest sezon: pe 14 iulie, în finala Supercupei, la Craiova, CFR învingea cu 1-0 prin penalty-ul transformat de Culio în minutul 76.

ÎNCLEȘTAREA GOLEADORILOR
Cei mai în formă atacanți români se vor duela: Alexandru Mitriță (Universitatea – 8 goluri) și George Țucudean ( CFR – 7 goluri) au reușit împreună 15 goluri în prezenta stagiune, mai multe decât Astra, Dinamo sau Mediaș!

Mitriță revine după suspendarea ispășită în meciul cu Viitorul (1-0) și, la conferința premergătoare acestui meci a fost destul de ironic la adresa campioanei la zi: ”Îmi doresc să ies golgeter şi am puterea necesară. Îl apreciez pe Ţucudean, este un jucător foarte puternic, dar am încredere în echipa mea. Avem o echipă foarte bună, la fiecare meci marcăm foarte multe goluri, spre deosebire de ei, care marchează un singur gol”.

CFR, MEDIE SLABĂ DE GOLURI MARCATE
Deși CFR Cluj se situează în zona titlului, Țucudean este singurul care strălucește la capitolul ofensiv. În ultimele patru meciuri oficiale, ”alb-vișiniii” au marcat doar câte-un gol în fiecare joc.

Dincolo, oltenii au 17 goluri în Liga 1, alături de Mitriță ieșind la rampă atacantul bosniac Elvir Koljic (23 de ani), cel care a înscris deja patru goluri în cele trei meciuri jucate cu craiovenii în prima divizie! Koljic are și o pasă decisivă la activ!

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
* ”Alb-albaștrii” lui Devis Mangia sunt pe primul loc la penalty-uri primite, arbitrii arătând în favoarea lor punctul cu var nu mai puțin de șase ori. * În Cupă, ambele echipe s-au calificat în ”optimi”: CFR a învins la Mioveni pe Chindia Târgoviște cu 1-0, iar Universitatea, pe teren propriu, pe Sportul Snagov, cu 2-0. * Ultimul duel la Cluj s-a consemnat pe 5 mai 2018 când CFR câștiga cu 1-0 prin golul lui Mario Camora. Acesta din urmă, aflat de șapte sezoane la Cluj este aproape de a semna o prelungire a angajamentului cu clubul din Gruia * În duelurile directe din toate competițiile, conduce CFR cu șase victorii, oltenii având cinci triumfuri. S-au mai consemnat cinci egaluri.

Pronostic : peste 1,5 goluri – cotă 1,43

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentConcordia Chiajna – Dunărea Călărași , luni 01 octombrie 2018
Articolul următorSport la TV , Luni 1 octombrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns