DISTRIBUIȚI

Duminică, 23 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari se va desfășura unul dintre cele mai interesante meciuri ale rundei a 9-a din Liga 1. Liderul FCSB, 15 puncte la activ, întâlnește Dunărea Călărași, echipă nou-promovată, care ocupă poziția a 7-a în tabelă, cu 12 puncte.

ALEXA CONTRA UNEI ETERNE RIVALE
Dan Alexa este antrenorul-surpriză al Ligii 1, sub comanda sa Dunărea Călărași cochetând chiar cu zona play-off.

Tehnicianul de 38 de ani de pe banca Dunării va întâlni echipa care s-a constituit în marea sa rivală și ca jucător, dar și ca tehnician. Alexa a jucat la cluburi precum Universitatea Craiova, Dinamo, Politehnica Timișoara sau Rapid București, iar ca antrenor a fost pe banca lui Poli și Rapid.

Deocamdată, Alexa nu a pierdut niciun meci ca tehnician în Liga 1 contra FCSB. A scos două remize, 0-0 ca antrenor la ACS Poli, 1-1 ca ”principal” la ASA Tg. Mureș.

OPTIMISM LA DUNĂREA
Vicecampioana României este favorită în duelul de la Voluntari, dar călărășenii, care au învins runda trecută pe FC Botoșani cu 3-2, se arată foarte optimiști.

Stoperul Alin Dobrosavlevici, de două ori marcator în prezenta ediție, a fost tranșant: ”Cu Steaua va fi o partidă oarecare! Nu ne ducem victime sigure la București, vrem să luăm puncte și vom juca de la egal la egal cu ei”. A fost completat de mijlocaşul Baudoin Kanda: “Cu siguranță ne vom duce acolo să câștigăm. Avem mare încredere în jocul nostru!”.

La fel de încrezător este atacantul Mediop Ndiaye (27 de ani), care a ajuns la al doilea gol în Liga 1 după ce a marcat punctul victoriei din etapa precendentă: ”Îmi doresc să marchez în acest meci, astfel mi-ar crește mult cota!”*

FCSB, DEVASTATOARE ÎN PRIMA REPRIZĂ
Bucureștenii au o forță ofensivă incontestabilă, marcând 19 goluri în Liga 1. FCSB are cel mai bun atac al ligii, 12 goluri fiind reușite de Harlem Gnohere și Florinel Coman (ambii cu câte 6 reușite).

Mai mult, elevii lui Nicolae Dică încep perfect meciurile, marcând cel puțin o dată în prima repriză în ultimele cinci jocuri oficiale. FCSB a înscris cel puțin o dată în ultimele opt partide în toate competițiile!

Chiar și așa, viața lui Dică pe banca FCSB nu este una lipsită de stres. Finanțatorul Gigi Becali a anunțat, după remiza de la Cluj, că antrenorul și staff-ul vor fi evaluați după ultima etapă din turul sezonului regulat!

CE TREBUIE SĂ MAI ȘTIM

  • Este primul meci oficial din istorie între cele două echipe
  • FCSB nu a mai fost învinsă acasă de aproape doi ani! Ultimul eșec datează din 16 octombrie 2016, 0-1 cu Gaz Metan Mediaș
  • Dunărea Călărași a pierdut un singur meci extern în Liga 1 (0-1 la Sepsi), în rest scoțând de pe terenuri străine o victorie și două egaluri.
  • 26 de cartonașe galbene s-au dictat până acum împotriva ”roș-albaștrilor”, adică o medie de peste trei avertismente / meci. Tot 26 de avertismente au văzut și jucătorii călăreșeni!

Pronostic : peste 5,5 cartonase galbele – cotă 1,75

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentUniversitatea Cluj – Petrolul Ploiești , duminică 23 septembrie 2018
Articolul următorSport la TV , duminică 23 septembrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns