DISTRIBUIȚI

Italia va primi vizita Portugaliei în cursul serii de sâmbătă, într-o partidă care este programată pe Stadio Giuseppe Meazza de la ora 21:45. Selecționata lui Mancini speră să învingă pentru a trece pe primul loc în grupa din Nations League, iar mai apoi Polonia să încurce și ea Portugalia.

BIRAGHI, SPERANȚA ITALIENILOR
Cristiano Biraghi a fost cel care menține vii speranțele la prima poziție, după golul înscris în prelungirile partidei din Polonia. Pe 14 octombrie, italienii s-au impus cu 1-0, singura reușită venind în minutul 90+2. Squadra Azzurra venea după cinci meciuri la rând fără victorie și nu au mai marcat mai mult de un gol din finalul lunii mai, când treceau cu 2-1 de Arabia Saudită.

În luna septembrie, Portugalia s-a impus în fața Italiei cu 1-0, singurul gol al confruntării de la Lisabona fiind marcat de Andre Silva. De-a lungul istoriei însă, Italia a avut un bilanț mai bun în confruntările directe: 17 victorii – două egalutri și doar 6 succese pentru Selecao.

În absența lui Cristiano Ronaldo, gurile de tun pentru naționala lusitană sunt Andre Silva și Bernardo Silva. Vedeta lui Juventus a căzut de acord cu Federația din Portugalia să nu mai evolueze în acest an, mai ales că era implicat în scandalul cu presupusul viol asupra lui Kathryn Mayorga.

ITALIENII AU NEVOIE NEAPĂRATĂ DE VICTORIE
Orice alt rezultat în afara victoriei îi scoate din calculele pentru primul loc pe italieni. Mancini va fi nevoit să se descurce fără Bernardeschi, dar i-a chemat în premieră pe Sandro Tonali, Stefano Sensi și Vincenzo Grifo.

De cealaltă parte, selecționerul Santos se poate baza din nou pe Raphael Guerreiro, Jose Fonte și Joao Mario, absenți la ultima partidă a Portugaliei, succesul din deplasare cu Scoția (3-1), într-un amical disputat la jumătatea lunii octombrie. La capitolul pierderi este Andre Gomes, jucătorul împrumutat de Barcelona la Everton, accidentat la piciorul drept.

ATACUL, OK; APĂRAREA, EZITANTĂ
În fapt, absența lui Cristiano Ronaldo nu a fost resimțită de lusitani, care au înscris de 8 ori în cele 4 meciuri în care au evoluat fără deținătorul Balonului de Aur. Totuși, Fernando Santos va încerca să facă ceva în privința defensivei – lusitanii au primit cel puțin un gol în 6 din ultimele 8 meciuri.

Italia a terminat neînvinsă ultimele 11 meciuri jucate acasă, chiar dacă 7 dintre ele au fost egaluri. În toate cele 4 succese obținute, azzurrii au încheiat fără gol primit. Ultima formație care s-a impus în Italia a fost Franța lui Deschamps, într-un meci disputat în 2016, la Bari, cu 3-1.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
* Joao Cancelo își va înfrunta coechipierii de la Juventus, dintre care pe teren vor fi cu siguranță colegii din defensiva de la club, Bonucci și Chiellini. * Bernardo Silva este unul dintre cei mai constanți jucători ai lui City și a marcat 5 goluri de la mijlocul lui septembrie și până în prezent * doar două șuturi pe poartă au expediat jucătorii lui Mancini în meciul direct din luna septembrie, câștigat de portughezi cu 1-0 pe „Da Luz”

Pronostic : ambele echipe marcheaza – cotă 2,00

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAlbania – Scoția , sâmbătă 17 noiembrie 2018
Articolul următorRomania – Lituania , sâmbătă 17 noiembrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns