DISTRIBUIȚI

Serbia este singura echipă din grupa a 4-a a Seriei C din UEFA Nations League care depinde doar de ea pentru a se califica în următoarea divizie. Acum, tabela e condusă de naționala lui Krstajic, cu opt puncte. Vecinii de la sud au șapte puncte, iar România a adunat șase. Lituania, ”lanterna roșie” a pierdut toate cele patru jocuri de până acum.

Mitrovic și compania joacă acasă cu Muntenegru și Lituania și se califică matematic dacă înving în ambele jocuri. Pe de altă parte, ce este sigur pentru oaspeții muntenegreni e că orice ar fi, jocul cu România va fi unul decisiv pentru locul 2 sau chiar locul 1, indiferent de deznodământul jocurilor de duminică.

Serbia – Muntenegru se joacă sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 16:00, pe stadionul ”Rajko Mitic” (a.k.a. ”Marakana”). 10.000 de elevi vor avea acces gratuit la acest meci la care se așteaptă un stadion plin, mai ales în lumina ultimelor rezultate ale naționalei, dar și ale Stelei Roșii, echipă care evoluează pe arena amintită.

ATACANȚII SÂRBI, ÎN FORMĂ MAXIMĂ
Deși Milinkovic-Savic (Lazio) și Kostic (Eintracht) vor lipsi, selecționerul sârb are suficiente opțiuni, mai ales în plan ofensiv. După toate probabilitățile, Krstajic va opta pentru titularizarea a trei dintre cei mai în formă atacanți din Europa, la ora actuală. În cele de mai jos, vă prezentăm realizările celor trei în actuala stagiune, la echipele lor de club:

Jovic (Eintracht) – 15 meciuri – 12 goluri – 3 pase de gol Tadic (Ajax) – 22 meciuri – 11 goluri – 9 pase de gol Mitrovic (Fulham) – 13 meciuri – 5 goluri – o pasă de gol

Echipa de duminică ar putea fi: Rajkovic – Rukavina, Milenkovic, Veljkovic, Kolarov – Matic, Maksimovic, Tadic, Ljajic – Jovic, Mitrovic.

Serbia nu a pierdut acasă din 2015, 1-2 cu Portugalia și a înscris în fața propriilor suporteri cel puțin un gol în ultimele 13 meciuri.

Sârbii au cinci penalty-uri primite până acum în Liga Națiunilor, două fiind însă irosite!

ABSENȚI LA MUNTENEGRENI
Serbia s-a impus la Podgorica cu 2-0, iar muntenegrenii vor avea greutăți în a obține revanșa, având în vedere că Tomasevic, Savic, Jovetic sau Vukcevic, toți jucători importanți, vor absenta din motive medicale. Mijlocașul Ivanic (BATE Borisov) pare însă încrezător: ”Am pierdut cu Serbia acasă într-unul din cele mai slabe meciuri sub comanda selecționerului nostru. Va fi însă diferit la Belgrad, sigur vom juca mai bine”. Însă antrenorul Tumbakovic nu va putea fi prezent pe bancă, fiind în stare de suspendare.

Totuși, Mugosa și compania au speranțe, ținând cont că în ultimele patru deplasări internaționale, amicale sau oficiale, au scos trei scoruri de 0-0 cu România, Bosnia și Cipru și au învins cu 4-1 în Lituania.

MALLENCO, FĂRĂ ELIMINĂRI ȘI PENALTY-URI ÎN TOAMNA ASTA
Undiano Mallenco, experimentatul spaniol de 45 de ani, va oficia la acest meci. Ibericul nu a dictat niciun penalty sau vreo eliminare în cele patru jocuri conduse în Europa în această toamnă.

Sârbii au o amintire frumoasă cu Mallenco la ”centru”: în 2010, au trecut de Germania cu 1-0 la Campionatul Mondial.

Pronostic : 1X & peste 1,5 goluri – cotă 1,48

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentACS Poli Timişoara – Petrolul Ploiești , sâmbătă 17 noiembrie 2018
Articolul următorTurcia – Suedia , sâmbătă 17 noiembrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns