DISTRIBUIȚI

Nu cu mult timp în urmă, SPAL era echipa pe val, iar la Inter se vorbea despre criză. Într-o perioadă foarte scurtă, echipa lui Leonardo Semplici a intrat în vrie, în timp ce “squadra” nerazzurra e pe val.

PREMIERĂ ÎN MANDATUL LUI SPALLETTI
Pentru prima oară de când Luciano Spalletti stă pe bancă, Inter a obţinut cinci victorii consecutive în toate competiţiile. O serie deschisă de succesul dramatic cu Tottenham (2-1), din Liga Campionilor. Au urmat trei partide câştigate în Serie A, cu Sampdoria (1-0), Fiorentina (2-1) şi Cagliari (2-0), şi alte 3 puncte în Grupa B a UCL, venite după 2-1 cu PSV Eindhoven, în Olanda.

Un succes în partida care se va juca duminică, de la ora 21:30, ar însemna şi egalarea celei mai bune serii pozitive a lui Spalletti în campionat, ca antrenor al nerazzurrilor. Doar în startul sezonului precedent a mai câştigat Inter de patru ori la rând în Serie A sub conducerea tehnicianului toscan.

INTER SE SIMTE EXCELENT ÎN DEPLASARE
Dacă acasă are doar două victorii în ultimele şase meciuri, Inter echilibrează balanţa în deplasare. Milanezii s-au impus de cinci ori în precedentele şase partide disputate pe teren străin în campionat, iar în ultimele două nu a primit gol. Un motiv în plus de îngrijorare pentru cei de la SPAL, care riscă să intre într-o criză profundă.

CEA MAI LUNGĂ SERIE NEGATIVĂ DIN FEBRUARIE
După un început de sezon excelent, în care ajunsese pe podium, SPAL a pierdut de patru ori în ultimele cinci etape. Precedentele trei runde au adus tot atâtea înfrângeri, iar ferrarezii au primit cel puţin două goluri de fiecare dată.

Din februarie nu a mai trecut echipa lui Semplici printr-o perioadă atât de dificilă. Atunci, SPAL a pierdut la Cagliari, cu Milan acasă şi la Napoli, fără a marcat vreun gol. Fanii speră, însă, ca istoria să se repete, pentru că apoi a urmat o serie de opt meciuri fără înfrângere, care a permis echipei să evite retrogradarea.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
* Inter e echipa care a învins-o de cele mai multe ori pe SPAL în Serie A (23 de victorii). * SPAL nu a mai învins-o pe Inter de peste jumătate de secol. Ferrarezii s-au impus ultima oară în februarie 1962. * În opt din ultimele 10 meciuri jucate acasă de SPAL în Serie A s-au marcat doar două goluri sau mai puţine. De altfel, şi întâlnirile din sezonul precedent cu Inter s-au încheiat tot cu câte două goluri: 2-0 pentru nerazzurri şi 1-1.

Pronostic : victorie Inter – cotă 1.62

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentNapoli – Sassuolo , duminică 7 octombrie 2018
Articolul următorValladolid – Huesca , duminică 7 octombrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns