DISTRIBUIȚI

Tottenham şi PSV Eindhoven îşi joacă, probabil, ultima şansă de calificare în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Cele două formaţii au câte un punct după primele trei etape ale Grupei B, iar victoria este obligatorie marţi seară.

AMBELE ECHIPE POT FI ELIMINATE
În turul din Olanda a fost 2-2, un rezultat care nu a folosit decât celor de la Inter, care, în ciuda înfrângerii suferite la Barcelona, au rămas într-o poziţie foarte bună pentru a se califica, datorită celor 6 puncte adunate în primele două etape.

De asemenea, egalul de Eindhoven înseamnă că Tottenham şi PSV pot fi eliminate după runda a patra. Pentru ca acest lucru să se întâmple, cele două echipe trebuie să remizeze din nou, iar Inter să câştige acasă cu Barcelona.

PSV, SINGURII OLANDEZI CARE AU CÂŞTIGAT CU SPURS LA LONDRA
Tottenahm a suferit o singură înfrângere acasă în duelurile cu reprezentantele Eredivisie. Aceasta a venit, însă, chiar împotriva lui PSV, în optimile de finală ale Cupei UEFA, în sezonul 2007/08.

De asemenea, campioana Olandei nu a pierdut la ultima vizită în Anglia, în ediţia 2015/16 a Ligii Campionilor, când a obţinut un 0-0 pe Old Trafford, în faţa lui Manchester United.

Totuşi, echipa lui Mark van Bommel are 11 meciuri consecutive fără victorie în Champions League, iar ultimul succes în deplasare îl găsim cu mai mult de un deceniu în urmă, un 1-0 pe terenul lui CSKA Moscova. De atunci, doar 3 egaluri şi 8 înfrângeri.

Pronostic : peste 2,5 goluri – cotă 1,47

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCrvena Zvezda – Liverpool, marți 6 noiembrie 2018
Articolul următorInter Milano – FC Barcelona , marți 6 noiembrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns