DISTRIBUIȚI

În cel mai interesant meci al rundei a 21-a din Liga 2 se confruntă două dintre pretendentele la promovare. „U” Cluj este pe locul 5, cu 41 de puncte, iar Chindia Târgoviște este lider, cu 44 de puncte. Se întâlnesc cele mai productive formații ale eșalonului secund. Golaverajul ardelenilor este 44-14, iar dâmbovițenii au și eu un bilanț ofertat: 40-20.

Meciul se dispută vineri, 7 decembrie, de la ora 19:30.

STĂPÂNI PE „CLUJ ARENA”

Gazdele sunt pe primul loc în topul meciurilor de pe propria arenă, cu 26 de puncte, golaveraj 27-6. Doar Daco Getica și Balotești au plecat neînvinse de pe „Cluj Arena”, reușind să smulgă cu mult noroc câte o remiză.

„Șepcile roșii” vin după două victorii externe, 5-1 la Pandurii și 1-0 la Metaloglobus, dar nu-l vor avea pe bancă pe „interimarul” Mircea Cojocaru, eliminat în runda trecută. Altfel, va fi ultima partidă în care cuplul Lobonț-Iencsi nu vor fi în mod oficial antrenorii clujenilor, cei doi urmând să treacă la treabă din luna ianuarie.

Revenind la forma sportivă, să amintim că Universitatea nu a mai pierdut în Liga 2 de 13 etape, ultimul insucces datând din 17 septembrie, 1-2 la FC Argeș.

TÂRGOVIȘTENII GÂFÂIE

Chindia nu a pierdut de 14 runde, dar în ultima perioadă a avut rezultate care temporar au scos-o de pe prima poziție. Două „draw”-uri albe, 0-0 la Luceafărul și Metaloglobus, au complicat situația elevilor lui Viorel Moldovan. Târgoviștenii au redevenit lideri după ce au învins greu, în ultima rundă, pe ASU Politehnica (2-1), cu un gol victorios reușit în minutul 90.

Dâmbovițenii sunt lideri și în clasamentul deplasărilor, cu 21 de puncte din 30 posibile, dar au probleme reale în apărare. Chindia continuă, cu 20 de goluri încasate, să fie cea mai slabă defensivă din primele șapte clasate din Liga 2.

ATACANȚII SUNT ÎN FORMĂ

Ambele trupe au mari așteptări de la atacanți. Clujeanul Gavra are deja 12 reușite, în timp ce Neguț (11 goluri) și Cherchez (10 goluri) sunt cei mai influenți jucători de la Chindia. Cât îl privește pe Cherchez, acesta revine după suspendarea ispășită în meciul cu ASU Politehnica, asemeni unui alt jucător important, Dumitrașcu.

Pronostic : ambele marchează – cotă 1,80

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentFC Arges – Pandurii Târgu Jiu, vineri 7 decembrie 2018
Articolul următorJuventus – Inter Milan , vineri 7 decembrie 2018
Strategia mea este simpla. Combin doar munca grea si toate informatiile necesare pentru a face pronosticuri de calitate. In alegerea predictiilor folosesc statistici, clasamente live, lista cu jucatori accidentati si alti factori precum si experienta mea in pariuri. Motivarea este in special un factor important in alegerea ponturilor. Deci in fiecare predictie ma gandesc la motivatie si daca vad ca am destula motivatie in alegerea unui meci, atunci plasez pariurile. Alti factori importanti in alegerea pariurilor sunt stirile recente despre echipe. Verific tot timpul aceste stiri inainte sa pun un pariu si daca cateodata unii din cei mai importanti jucatori lipsesc atunci sar peste meciul respectiv. Toate aceste detalii pot aduce un profit frumos pe o perioada lunga. Tine minte ca pariurilor nu sunt un sprint, pariurile sunt un marathon.

Lasă un răspuns